1. Radu, mai întâi de toate, spune-ne mai multe despre cariera ta. De ce ai ales să faci SEO?
Cariera mea, dacă pot să-i spun așa :-), a început înainte de apariția cuvântului SEO și din acest motiv, până la SEOlium, a trebuit să am alte câteva joburi, între care unul în domeniul marketingului, pe toată durata studenției, iar altele două în calitate de programator, după absolvirea facultății.
Este greu de formulat în cuvinte motivele pentru care am renunțat la jobul din domeniul IT în favoarea unei cariere în domeniul marketingului. Totul s-a produs treptat. Această meserie practic ”m-a răpit” și-mi lua tot mai mult timp - nu doar orele din timpul programului de lucru, ci și serile, și weekendul. Cred că așa am și înțeles că nu este vorba de un simplu flirt. În pofida acestui fapt, vreau să menționez că și programarea este ceva fantastic, prin tot spectrul de sarcini și probleme pe care le pune. Într-o zi poți studia algoritmi de compresie a datelor, în alta treci la măsurarea nivelului de radiație solară în orice oraș de pe glob, iar în a treia – lucrezi la un joc online care trebuie să funcționeze ideal pe laptop, desktop, telefoane sau tablete.
Și totuși - de ce-am ales să fac SEO? În primul rând – n-am renunțat la programare. Scriu și acum cod sursă, dacă așa o cere situația. Fiind vorba de o ramură a marketingului – SEO reprezintă o combinație de sarcini din toate domeniile, ceea ce mi se potrivește perfect. Trebuie să ai abilități de comunicare, vânzări, o cultură generală bine pusă la punct, să fii empatic, atent la detalii și perfecționist. SEO reprezintă o combinație dintre limba română, psihologie, limba engleză, chimie, muzică, arte plastice și multe altele.
Însă dacă ar fi să izolez și să cristalizez un singur motiv pentru care am ales SEO, atunci ar fi acesta – nu cunosc o altă profesie în care patronii sunt dispuși să aștepte și să plătească pentru cea mai bună calitate. În SEO contează soluțiile, și mai puțin modul cum ajungi la ele – în somn, în timp ce privești un film, faci sport sau stai pe Facebook. Ești plătit pentru cea mai bună idee. Nu mediocră, nu bună și nici chiar una foarte bună, ci – pur și simplu cea mai bună. Căci dintr-o mie de idei diferite – una va fi pe locul întâi, iar celelalte vor fi toate pe locul o mie. De aceea – îți iei oricât timp ai nevoie.
2. Cum a început povestea companiei SEOlium?
Foarte simplu. Știam că vreau să fac SEO, dar pe atunci nu prea existau astfel de joburi în Moldova. Respectiv – aveam de ales între a emigra, a avea un salariu destul de prost sau a construi o companie care să livreze astfel de servicii. Am ales ultima variantă, dar nu pentru că am ceva împotriva stabilirii într-o altă țară sau alerg după bani, ci pentru că încerc să realizez ceva mai mare decât mine. Vreau să ies în evidență prin ceea ce am construit alături de alți oameni, nu neapărat prin ceea ce am făcut de unul singur. Dacă oamenii lucrează, fiecare în felul lui, pentru o lume mai bună, atunci pentru noi acest lucru înseamnă să optimizăm site-uri. Și vrem să aducem cât mai multe bucurii, adică – să optimizăm cât mai multe site-uri. Acest lucru presupune o echipă, lucru de care ne bucurăm la SEOlium.
3. Să zicem că sunt blogger, am un site sau vreau să mi-l fac pe viitor. Ce înseamnă un site perfect optimizat, un site “de calitate” din punct de vedere SEO? Există vreun standard?
Un site înseamnă o colecție de pagini web. Iar un site de calitate înseamnă că fiecare pagină este valoroasă și perfect optimizată. În ghidul de optimizare On Page, veți găsi o listă acționabilă de sfaturi pentru optimizarea unei singure pagini web. Vă rog să mă credeți pe cuvânt - dacă veți respecta fiecare dintre ideile menționate acolo – veți obține un site excelent. Garantat. Iar dacă aveți nițel mai mult timp – vă recomand să citiți și articolul despre SEO în 2018. Aici veți vedea nu doar cum trebuie să arate un site ideal, dar și cauzele istorice pentru anumite lucruri, evoluția percepției de calitate, încotro ne îndreptăm cu site-urile și așa mai departe...
4. Cum scanez starea de sănătate a site-ului meu? O pot face de sine stătător? Ce instrumente voi folosi?
Vreau să încep cu faptul că SEO nu ține de IT. Noțiunile din SEO pot fi însușite cu destulă ușurință de oricine. Există și cazuri când unele investigații mai serioase pot fi făcute numai de experți în programare, securitate, baze de date etc., dar cel mai des – implicarea unui specialist IT nu este necesară. Uneori însă prinde bine să cunoașteți acești termeni: browser, server, HTML, HTTP, CPanel, FTP, status code, DNS server, AdWords etc. Toți sunt foarte simpli, iar cunoașterea lor vă oferă un avantaj conceptual.
Așadar, revin la ideea că un site este compus din pagini, iar un site sănătos – are toate paginile sănătoase. În funcție de numărul lor s-ar putea să fie nevoie de unele instrumente ce scanează automat site-uri întregi (de exemplu ScreamingFrog). Oricum – trebuie să analizați fiecare pagină în parte și să vă asigurați că ea oferă o experiență plăcută, orice ar însemna acest lucru pentru comunitatea voastră de vizitatori. Cel mai des parametrii luați în calcul țin de:
- viteza de încărcare
- calitatea imaginilor
- calitatea textelor, lipsa greșelilor, prezența diacriticelor
- lipsa imaginilor sau a linkurilor moarte
- lipsa conținutului duplicitar
- experiență plăcută pe toate dispozitivele, inclusiv telefoane mobile și tablete
- etc.
De fapt, sunt foarte mulți parametri la care ne putem uita, dar singura părere care contează este cea a utilizatorului final - a beneficiarului. Dacă-i place la nebunie – pagina vizitată este bună.
SEO nu este un privilegiu al băieților și fetelor din IT. Poate dimpotrivă, cei ce cunosc bine informatica sunt ușor dezavantajați atunci când promovează site-ul. Asta se întâmplă uneori când ”ultra-optimizezi” și te concentrezi pe ceea ce de fapt nu prea contează sau nu contează atât de mult, în loc să-ți concentrezi eforturile pentru a crea valoare.
Încă un sfat - instalați și beneficiați zilnic de următoarele instrumente oferite gratuit de Google: Analytics și Search Console.
5. Care sunt cele mai grave erori și ce impact pot avea asupra pozițiilor site-ului la căutare?
Cele mai grave erori sunt foarte grave (site-uri sparte, piratate, infectate cu viruși, malware etc.). Pentru a-și proteja utilizatorii de situații neplăcute – Google poate scădea considerabil pozițiile. Există însă și alte cazuri în care site-urile pot fi penalizate, cel mai des acest lucru având loc în urma manipulării intenționate a algoritmilor de căutare. De exemplu – conținutul duplicitar sau nevaloros, cloaking, schemele de linkuri, abundența cuvintelor cheie, texte invizibile etc.
6. Știm că site-urile sunt diferite: portaluri de știri, bloguri, magazine online etc. Care este diferența de optimizare dintre acestea?
Așa cum utilizatorii au așteptări diferite de la site-uri – la fel și Google indexează paginile web în funcție de publicul țintă și intenția de căutare. Astfel, o regulă va fi mereu valabilă – cea mai bună pagină pentru utilizatori este și cea mai bună pentru motoarele de căutare. Acest lucru este specific fiecărei nișe, dar tocmai de aici răsar sarcinile de optimizare. În unele cazuri site-urile trebuie să fie securizate, în altele – extrem de rapide, alteori contează mai mult calitatea imaginilor, iar uneori – veridicitatea informațiilor. Nu există o formulă aplicabilă oricărui site. Pur și simplu trebuie să vă cunoașteți comunitatea, indiferent că învățați SEO la București ori la Chișinău, și să oferiți o experiență excelentă, orice ar însemna acest lucru.
7. Vreau să devin expert SEO. Cu ce voi începe? Care ar fi greșelile pe care ar trebui să le evit?
Expert? Hm… În acest caz – începeți cu răbdarea. Acest lucru vă va fi cel mai de folos în această meserie. Apoi – încercați să construiți un site de la zero, de unul singur. Cumpărați domeniului, instalați WordPress pe serverul gazdă, adăugați conținut etc. Puteți cere ajutorul prietenilor, dar asigurați-vă că înțelegeți perfect toți pașii. Pentru a avea succes – trebuie să alegeți o nișă în care vă pricepeți și veți munci cu pasiune. Acest lucru va face din activitatea dumneavoastră o joacă, deci – veți putea lucra și seara sau în week-end, ceea ce va reduce din perioada de învățare.
Evitați scurtăturile sau calea minimei rezistențe. Nu faceți compromis cu calitatea. Nu încercați să păcăliți motoarele de căutare sau să sacrificați experiența utilizatorilor pentru poziții mai bune. Nu vă gândiți la bani. Nu așteptați rezultate imediate și nu vă descurajați.
8. Învățarea este imposibilă fără teorie și multă lectură. Ce cărți, bloguri de specialitate ai putea recomanda începătorilor în domeniu?
N-am citit cărți de SEO, în schimb – există mai multe bloguri pe internet. Țin să specific că volumul de informații este uriaș, de aceea este important ca începătorii să filtreze informațiile. Ar fi prudent să obțină confirmarea unor experți cu privire la calitatea unor surse. Cred că înainte de a trece la alte surse, ar fi bine ca începătorii să studieze tot ce găsesc aici:
- https://webmasters.googleblog.com/ - și toate resursele oficiale Google
- https://www.youtube.com/user/GoogleWebmasterHelp/videos - în special filmulețele cu Matt Cutts, cam 500 la număr, din câte mi-aduc aminte.
- http://www.seobythesea.com/
- https://moz.com/blog, inclusiv https://moz.com/beginners-guide-to-seo
- https://www.seolium.com/ro/seo/cursuri/