- Acasă
- Cursuri
- Economie și Marketing
- Seminar online ,,Inventarierea patrimoniului entității: aspecte juridice, contabile şi fiscale’’
Seminar online ,,Inventarierea patrimoniului entității: aspecte juridice, contabile şi fiscale’’
Inventarierea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii de verificare faptică a existenţei şi stării mijloacelor economice, a creanţelor şi datoriilor unei întreprinderi. Prin inventariere se realizează un control asupra integrităţii elementelor patrimoniale. Astfel, inventarierea reprezintă un ansamblu de operaţiuni prin care se constată existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ-valoric, după caz, în patrimoniul sau gestiunea întreprinderii la data la care aceasta se efectuează.

700 MDL
Descriere
Seminar online ,,Inventarierea patrimoniului entității:
aspecte juridice, contabile şi fiscale’’
Inventarierea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii de verificare faptică a existenţei şi stării mijloacelor economice, a creanţelor şi datoriilor unei întreprinderi. Prin inventariere se realizează un control asupra integrităţii elementelor patrimoniale. Astfel, inventarierea reprezintă un ansamblu de operaţiuni prin care se constată existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ-valoric, după caz, în patrimoniul sau gestiunea întreprinderii la data la care aceasta se efectuează.
Înregistrarea și comanda contului de plată se face, accesând: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeTrgthKZFRnXBlSXM5gNVI2Zjz3AUs-GFylwzsg4pmRT_CHg/viewform?vc=0&c=0&w=1&flr=0
Tematica:
1. Acte normative privind reglementarea realizării inventarierii în cadrul entităţii, constatarea şi înregistrarea rezultatelor acesteia
2. Formele, temeiurile şi etapele efectuării inventarierii. Organizarea lucrărilor de inventariere.
3. Procedura de documentare a efectuării inventarierii. Termenii de păstrare a documentelor de inventariere.
4. Diferenţele depistate în rezultatul inventarierii – aspect contabile și fiscale. Constatarea şi perfectarea rezultatelor inventarierii imobilizărilor necorporale şi corporale, stocurilor, numerarului, documentelor de numerar, creanţelor şi datoriilor în evidenţa contabilă şi proceduri de ajustare a acestora.
5. Recunoaşterea resortului şi perisabilităţii naturale. Regulile de calculare ale acestora.
6. Răspunderea materială a persoanelor vinovate – reglementarea și organizarea acesteia.
7. Calculul, contabilitatea şi impozitarea despăgubirilor privind daunele materiale aduse entităţii de către alte persoane.
8. Diverse: sesiune de întrebări – răspunsuri
Tariful participării la seminarul online:
700 lei până la data de 14.10.2022
850 lei de la data de 15.10.2022.
Preţul include materialul informativ. Contul de plată se solicită prin email. Achitările se acceptă, inclusiv pînă la data de 20.10.2022. Mai multă informație pe email sau telefon.
Coordonatele seminarului online:
Data: 22 octombrie 2022, (09:00 – 12:30)
Limba: română
Tipul instruirii: Informativ practice
Locaţie: ONLINE (Preventiv 24 ore o sa primiti adresa ZOOM online, materiale de lucru)
Trainer: specialist fiscal-contabil, practician
Contacte:
Marca Klubafaceri SRL
Telefon: 068 774 518
https://klubafaceri.wordpress.com/
Email: klubafaceri@gmail.com
Facebook: Marca Klubafaceri

Contacte
Înscrie-te la curs
Articole recomandate
Lista companiilor de contabilitate în Chișinău
Ești în căutarea unei companii de contabilitate în Chișinău? Am făcut o listă cu firme care prestează servicii de contabilitate și evidență contabilă, audit contabil, consultanță fiscală, diagnostic financiar, etc.
Februarie 11, 2023
0
Învățământ la distanță - top 20 platforme de studii Online în orice domeniu
Cunoașterea de sine
Te invităm în galeria noastră de Universități virtuale, unde poți studia ceea ce-ți place simplu, la distanță, în timpul tău liber. Accesează cele mai cunoscute resurse de studii Online din lume și devino specialist acreditat în domeniul care te interesează.
Octombrie 11, 2018
1
Despre traumele emoționale și vindecarea acestora
Expertul zilei
Dacă vrem să fim împliniți, să dobândim pacea interioară și să ne îmbunătățim relațiile cu cei din jur, e nevoie de acceptarea amprentei trecutului de vindecarea consecințelor, numite - traume emoționale. Discutăm astăzi despre acest subiect cu Ștefan Popov – psiholog, psihoterapeut de orientare integrativă, formator, cercetător în științe sociale, prezentator TV și autor al mai multor cărți de psihologie, filosofie și inginerie socială.
Octombrie 02, 2018
3
Va fi odată ca-n povești sau cum educăm gândurile pentru a crea realitatea dorită
Ce nu se învață la școală
Noi suntem ceea ce gândim și fiecare cuvânt pronunțat reprezintă starea lumii noastre interioare. Dacă am ști cât de puternice sunt gândurile noastre, nu ne-am permite niciodată să gândim negativ. Îți propunem câteva sfaturi pentru detoxifiere cognitivă :). Lectură plăcută!
Ianuarie 22, 2018
5